Last Updated on august 12, 2021 by Adriana Nicoleta Costea
În teoriile cognitiv-comportamentale, gândurile, emoţiile şi comportamentele sunt văzute ca fenomene conectate între ele, care se influenţează reciproc. În majoritatea situaţiilor, acestea apar împreună. Rareori se întâmplă doar să gândim fără să avem şi emoţii asociate sau să acţionăm într-un anumit mod. La fel, este greu de imaginat că putem simţi o emoţie, fără a avea cel puţin un gând în spatele ei. De asemenea, comportamentele, fie ele sănătoase sau nu, sunt ghidate de anumite motivaţii şi emoţii.
Adesea, clienţii care vin la cabinetul psihologic prezintă dificultăţi în a face disticţia între gânduri şi emoţii, în a le verbaliza şi în a înţelege legătura dintre ele. Acest lucru se întâmplă întrucât exprimarea verbală a emoţiilor este dificilă pentru majoritatea persoanelor, fiind posibil să apară confuzia între „ceea ce simţim” şi „ceea ce credem” (David, 2006).
Psihoterapeutul îl ajută pe client, prin tehnici specifice, să-şi identifice gândurile, emoţiile şi comportamentele care ţin de problema pentru care s-a prezentat. Cei doi vor pune împreună toate aceste componente, ca şi cum ar construi un puzzle, rezultând astfel o imagine cât mai clară care să explice problemele clientului. În acest scop, psihoterapeuţii formaţi în paradigma cognitiv-comportamentală, folosesc modelul ABC cognitiv şi comportamental.
Modelul ABC este construit pe ideea de bază conform căreia interpretarea pe care o dăm evenimentelor care ni se întâmplă, duce la consecinţe emoţionale, comportamentale şi psihofiziologice. Astfel, modelul ABC are 3 componente: evenimentul activator (A), gândurile evaluative (B) şi consecinţele (C). Majoritatea oamenilor atribuie o legătură de cauzalitate între A şi C, având tendinţa să creadă că evenimentul în sine a dus în mod direct la consecinţe, şi nu interpretarea pe care au dat-o evenimentului.
De exemplu, un student care nu a promovat un examen îşi poate spune: “Sunt deprimat şi furios (C) pentru că am picat examenul (A)”, eliminând gândurile (B) dintre A şi C, care ar putea fi: “Ar fi trebuit neapărat să promovez acest examen”, “Este îngrozitor că nu am reuşit”, “Faptul că nu am promovat examenul spune despre mine că sunt prost” etc. Tocmai aceste gânduri sunt cele care îl fac să se simtă deprimat şi furios, nu nepromovarea examenului în sine. Un alt student aflat în aceaşi situaţie, ar putea să o interpreteze diferit: “Mi-aş fi dorit să trec examenul, dar înţeleg că lucrurile nu se întâmplă întotdeauna aşa cum îmi doresc eu. Pot să accept situaţia aşa cum este ea şi să mă pregătesc mai bine pentru sesiunea de restanţe.” Plecând de la aceste gânduri, al doilea student se poate simţi trist şi nemulţumit, dar nu deprimat şi furios. Astfel, se poate simţi motivat să acţioneze în direcţia potrivită pentru promovarea examenului, de exemplu, organizându-şi mai bine timpul pentru învăţat şi materialul de parcurs.
Plecând de la exemplele de mai sus, este important de făcut distincţie între convingeri raţionale şi convingeri iraţionale, emoţii negative/pozitive funcţionale şi disfuncţionale, şi comportamente adaptative şi dezadaptative. Acest lucru este important deoarece, sute de studii din domeniu au subliniat de-a lungul timpului, faptul că un stil de gândire iraţional poate să ducă la probleme emoţionale şi comportamente dezadaptative, în timp ce un stil de gândire raţional a fost asociat cu mai multe emoţii funcţionale şi comportamente sănătoase, reprezentând un factor de protecţie privind sănătatea mentală (David, Lynn & Ellis, 2010).
Convingerile raţionale sunt flexibile, în concordanţă cu realitatea, logice şi constructive, în timp ce convingerile iraţionale sunt rigide, incompatibile cu realitatea, ilogice şi în mare parte dăunătoare persoanei. Modul de gândire iraţional este modelat prin învăţare, însă are şi o componentă genetică. Dar acelaşi lucru este valabil şi pentru un stil de gândire raţional, existând posibilitatea de a fi învăţat prin exersare.
Cercetările din domeniu sugerează că în prezent există peste 2000 de tipuri de convingeri iraţionale. Toate acestea pleacă de la 4 categorii majore de bază: a) cerinţele absolutiste (“Eu trebuie cu necesitate să…”; “Ceilalţi trebuie cu necesitate să…”; “Viaţa trebuie cu necesitate să…”); b) catastrofarea (a evalua un eveniment ca fiind cel mai rău lucru care se poate întâmpla); c) toleranţa scăzută la frustrare (evaluarea unei situaţii ca fiind intolerabilă, de nesuportat, imposibil de acceptat) şi, d) evaluarea globală (tendinţa de a ne evalua pe noi înşine, pe ceilalţi şi realitatea înconjurătoare pe baza unor comportamente sau fenomene izolate). Cele mai multe convingeri iraţionale sunt derivate din cerinţele absolutiste.
Variantele raţionale ale acestor convingeri ar fi următoarele: a) formularea sub formă de preferinţe (“Ar fi de preferat …”); b) non-catastrofarea (a fi conştient de faptul că pot exista lucruri mult mai rele decât ceea ce ţi s-a întâmplat); c) tolerarea unor situaţii, chiar dacă sunt neplăcute; d) acceptarea necondiţionată a propriei persoane, a celorlalţi şi a realităţii.
Reluând exemplul de mai sus, primul student a formulat o cerinţă absolutistă spunându-şi că “ar fi trebuit cu necesitate” să promoveze examenul. Din această cerinţă rigidă au derivat următoarele convingeri iraţionale: catastrofarea (vede nereuşita ca fiind cel mai rău lucru care se putea întâmpla) şi evaluarea globală a propriei persoane (îşi spune că este “prost” per global, doar pe baza faptului că a picat un examen şi neţinând cont de reuşitele pe care le-a avut în trecut). Acestea îl fac să se simtă deprimat şi furios (emoţi negative disfuncţionale), iar pe viitor, pot să-l blocheze în atingerea obiectivului prin angajarea în comportamente dezadaptative, non-productive (de exemplu, amânarea pregătirii pentru restanţă). În schimb, al doilea student are convingeri mult mai flexibile, acceptă eşecul de moment chiar dacă este neplăcut şi îşi propune să se pregătească mai bine. În acest caz, tristeţea şi nemulţumirea care apar ca şi consecinţe ale convingerilor raţionale, sunt emoţii negative funcţionale, cu rolul de a motiva persoana să se angajeze în acţiuni sănătoase care să ducă la rezolvarea problemei.
Referitor la emoţii, în literatura de specialitate, se vorbeşte despre patru tipuri de emoţii: emoţii pozitive funcţionale, emoţii pozitive disfuncţionale, emoţii negative funcţionale şi emoţii negative disfuncţionale. „Funcţionalitatea/disfuncţionalitatea emoţiilor este dată de experienţa subiectivă, cogniţiile asociate şi consecinţele lor” (David, 2006; pag. 97).
Multe persoane consideră că eliminarea oricăror emoţii negative ar fi soluţia pentru problemele lor. Cu toate acestea, nu toate emoţiile negative sunt dăunătoare şi nu toate emoţiile pozitive sunt sănătoase. Dacă oamenii nu ar avea emoţii negative sănătoase, nu ar mai încerca să reducă sau să evite stimulii negativi şi pericolele reale, şi ar avea o viaţă nefericită sau chiar nu ar supravieţui. Problema pe care o ridică emoţiile negative este atunci când au o intensitate ridicată şi împiedică persoana în a se concentra pe soluţii, devenind astfel emoţii negative disfuncţionale.
Câteva exemple de emoţii negative disfuncţionale ar fi: deprimarea, anxietatea, furia, şi panica. Variantele lor funcţionale, de intensitate mai scăzută, sunt: tristeţea, îngrijorarea, nemulţumirea, neliniştea. De exemplu, confruntarea cu un examen dificil este văzută de mulți ca o situație stresantă. Cu toate acestea, experimentarea unei emoţii negative funcţionale (cum ar fi îngrijorarea) poate spori performanța în acest context, stimulând învățarea. În schimb, a fi foarte calm sau prea anxios, se asociază de obicei cu o motivație mai scăzută pentru a lucra din greu şi a reuși într-o sarcină dificilă (David, 2005). Prin urmare, experienţele emoţionale raportate la context pot să declanşeze tendinţe specifice de acţiune.
În concluzie, ar fi ideal să avem un stil de gândire raţional, care să ne conducă la emoţii sănătoase, comportamente productive şi relaţii frumoase cu cei din jurul nostru. Din fericire, acest lucru este realizabil prin identificarea, înţelegerea şi schimbarea stilului de gândire nesănătos care crează probleme. Un psihoterapeut vă poate oferi ghidare pe parcursul întregului drum spre schimbare.
Bibliografie:David, D., Montgomery, G. H., Macavei, B., Bovbjerg, D. H.,(2005) An empirical investigation of Albert Ellis’s binary model of distress, Journal of Clinical Psychology. Vol. 61 Issue 4;
David, D (2006), Tratat de psihoterapii cognitive si comportamentale, Polirom,Iasi;
David, D., Lynn, S. J., & Ellis, A. (Eds.), (2010). Rational and irrational beliefs: Research, theory, and clinical practice. Oxford University Press.
Share: